Proceduri birocratice

Publicat la 2015-03-26 13:05:42, in categoria Corina - peripetii birocratice

Cum platim birocratia cu timp si bani? 

Zilele trecute, pentru un proiect al firmei mele, m-am trezit ca a am nevoie de o tona de documente pe care trebuia sa o obtin in timp record.  Lista lunga  lunga cerea un alt camion de maculatura cu care sa obtin tot felul de acte de la institutiile statului. Cand am inceput sa astern pe hartie de ce aveam nevoie de la institutiile statului, in capul meu s-a creat o galagie ingrozitoare: certificat constatator ONRC, certificat de atestare fiscala si certificat fiscal DITL, cazier fiscal, cazier judiciar persoana juridica. Creierul meu tipa: birocratie, drumuri multe, timp irosit, ineficienta, iar documentele imi trebuiau ieri!!!! Cum de fel fac tot posibilul sa duc pana la capat ce incep, in masura care depinde de mine, m-am adunat, mi-am pus picioarele in spinare si buburuza (masina) pe asfalt sa obtin tot ce pot eu obtine, in timp ce mi-am rugat colaboratoarea pe servicii de contabilitate sa ma ajute cu documentele din domeniul fiscal.

Functionari nemultumiti, petenti incruntati

Primul drum pe care l-am facut a fost la ONRC sa iau certificatul constator. Nu era prima ora cand faceam asta, stiam ce am de facut, dar ma omoara drumul,  parcarea in zona si cele treizeci de minute pe care le irosesti asteptand dupa certificat.  Am depus cererea, platit taxa (care, dupa parerea mea, e prea mare pentru cateva pagini listate: 45 lei) si am iesit in afara sa astept. Prietenoasa din fire, am intrat in vorba cu o doamna care tocmai apostrofa bodyguardul. Nu’s ce imi vine si ii spun: “Ei, nu va suparati, astazi e ziua fericirii!” (era, intr-adevar, 20 martie).  Doamna imi comenteaza ca poate altii sunt fericiti, iar eu, continui prosteste “oricum cine vine aici (n.a. ONRC) intra cu o grimasa”. Imi arunca un raspuns prompt si taios: “sa ne vedeti pe noi cum venim in fiecare zi la munca!” apoi a parasit scena, mutandu-se  doi pasi mai departe.  Mi-am dat seama ca am comis-o, doamna era una dintre angajatele ONRC. Una dintre  angajatele nemultumite ale ONRC, as preciza, ca nu toate sunt la fel si sunt sigura ca isi exprima o opinie personala in numele unei colectivitati, ceea ce nu era corect. Daca nu pleca, poate aveam timp sa o intreb de ce nu isi schimba meseria daca are atata lehamite.  E o miscare in cerc, daca in institutie ar fi lucrat oamenii mai impacati cu meseria lor, poate si petentii ar fi venit mai degajati sa isi rezolve problemele la Registrul Comertului.

Posta Romana  sub sloganul “aici e timpul dumnevoastra”

Nu obtinusem niciodata un cazier judiciar pe firma, asa ca primul lucru a fost sa scobesc pe net despre ce am nevoie. Pe scurt: cerere tip, Certificat Constatator (tocmai il obtinusem, am scapat de una), taxa de 10 lei, un timbru fiscal de 3 lei. Pe site-ul Politiei imi dadeau o informatie trista, cum ca acest cazier s-ar obtine in trei zile, iar mie imi trebuia in maxim 24 de ore. Sun totusi la IGP, iar doama care mi-a raspuns a avut amabilitatea sa ma directioneze catre sectia de care apartin. Nu aveam habar care si unde e fiindca nu avusesem nevoie.

La sectia de politie imi raspunde o alta doamna amabila care, la randul ei,  striga persoana care se ocupa de cazier, specificandu-i ca astept in telefon. Din cuvintele pe care le auzeam in fundal, ale celui ce se apropia de telefon,  mi-am dat seama ca de data aceasta am sansa de a intalni un lucrator al statului vesel si, foarte probabil, caruia ii place ce face. M-a lamurit ce am nevoie si mi-a dat si vestea buna ca imi elibereaza cazierul pe loc.

Cum era necesar sa achit mai inainte taxa de cazier, m-am indreptat spre Posta Romana. O coada de  sapte persoane,  care  parea sa inainteze in ritm de melc. Am luat formularul de mandat si incep sa il completez in timp ce stateam in rand. Cum Murphy are intotdeauna dreptate, in timp ce completam  ma lasa pasta la pix. Scot un altul  din geanta, multumita ca am fost prevazatoare.  Scrisesem cu albastru pana atunci, am continuat cu negru. Coada misca incet. Doamna de la ghiseu vorbea despre o prajitura pe care o mancase, se misca alean, mai dojenea cate o colega, ascunzandu-si propria incompetenta.  La un ghiseu alaturat, la o alta coada, o alta doamna factor postal distribuia pensii, alocatii sau ceva de genul. Nu i se auzea gura, iar coada ei era tinuta sub control, fiindca lucra constiincios. Alta data avusesem norocul sa astept la coada ei si mi-amintesc de voia ei buna.  Operatorul care se ocupa de nefericirea mea continua sa trancane aiurea catre colegi si sa se miste in reluare. Mi-am pierdut aproape o ora jumatate din viata asteptand sa imi vina randul la posta. Asta in conditiile in care eu trebuia sa adun o suma de acte pana a doua zi!

Ajung in fata. Doamna de la ghiseu (corpolenta, cu parul grizonat, cu miscari lente ca de reptila) ridica formularul meu de mandat si pufneste cu o grimasa de parca vazuse si mirosise ceva urat. “Hm, ce e asta? Nu imi scrieti mie in doua culori. Ce-i asta rosu, galben si albastru?” Bun, stie culorile drapelului. Imi propun sa nu imi pierd cumpatul fiindca nu atrage ceva bun. “Mi-am pierdut aproape doua ore in aceasta posta. Daca dumneavoastra credeti ca voi mai sta o data la rand, va inselati amarnic” ii spun raspicat prelungind cuvintele. “Nu am operat in viata mea un mandat in doua culori! Nu se poate, ce-i asta?”  imi raspunde ridicand tonul progresiv. Ii replic, masurand cuvintele “ Nu ridicati vocea la mine.” Deodata isi aminteste ca poate zambi si zice “Frumusica (sic!) tu completeaza intr-o singura culoare, eu operez mandatul”. Imi dau seama ca nu o scot la capat si accept varianta. Intre timp, timp venise randul altei “victime” care avea  de primit “o externa”. Doamna se foia de colo-dincolo intreband unde-i externa, muta pachete, cheama si o colega in ajutor. La un moment dat, statea  cu mainile in sold si se uita la colega care cauta scrisoarea pierduta. Ea - doar statea. O atentionez ca sunt si eu pe acolo si inca nu am terminat socotelile. Imi iau chitanta si tot plec, rasufland usurata.

Politia Romana exemplu ca se poate si altfel

 Am ajuns la Sectia de Politie la care sunt arondata. In fata mea erau doua persoane, exact aceleasi doua si in aceeasi ordine ca la Posta.  Ofiterul de politie care se ocupa de caziere era un barbat intre doua varste, jovial si amabil. Mi-a venit repede randul si m-a recunoscut: “Cu dumneavoastra am vorbit la telefon!” i-am explicat ca era primul cazier pe care il scot pentru o persoana juridica, de aceea am sunat. Domnul raspunde glument ”Si la mine la fel!”, asta apropos de glumele facute de medici  in fata pacientilor care spun ca sunt pentru prima oara pe masa de operatie.  M-am destins si am lasat toata nebunia de la posta in urma.  Lucrurile s-au miscat repede, mi-am luat cazierul pe loc (nu in trei zile cum scrie pe site-ul politiei) si am plecat multumind-i politistului.

Era ora 13.30 si ziua birocratiei  inca nu se incheiase!