Vrei autorizatie pentru afacerea ta?

Publicat la 2016-04-27 15:45:06, in categoria Corina - peripetii birocratice

Birocratia functioneaza ca pe roate!

Am scris de-a lungul timpului despre modificarile pe care le-au adus consiliile locale in procedura de autorizare a afacerilor din domeniul alimentatiei publice. Colegii de la Jurist Firme imi povestisera despre diverse situatii in care antreprenorii, disperati de-a dreptul, nu vedeau alta usa de iesire in afara falimentului din cauza birocratiei excesive.

Nu ca as fi Toma Necredinciosul, dar pentru ca eu sa va pot da o imagine reala a situatiei, m-am pus in papucii unui antreprenor din acest domeniu si m-am pornit catre institutiile la care, ai n-ai treaba, trebuie sa ajungi acum, sa obtii o hartie. Ei bine, papuci inseamna asisderea: m-am pornit catre organismele care ofera informatii si autorizatii la nivel bucurestean: DSP, ARPM si ISU.

Incep articolul cu o concluzie: grea treaba cu birocratiia! Inainte de nervi, timp si bani, iti mai trebuie si maruntis pentru cizmar!

N-ai nevoie, dar e musai!

Problema cea mai mare, care a congestionat eliberarea autorizatiilor de functionare la nivelul primariilor a fost tocmai solicitarea consiliilor locale ca antreprenorii sa furnizeze puncte de vedere oficiale pentru situatiile in care inainte erau suficiente declaratiile pe proprie raspundere.

Am pornit in periplul meu prin institutiile statului cu situatia cel mai des intalnita: o cafenea, in care nu se serveau produse alimentare, cu un numar de 30 de locuri, suprafata sub 100 mp. In cazul acesta nu era nevoie nici de autorizatie de la Directia de Sanatate Publica, nici de la Mediu (Agentia Regionala de Protectia Mediului Bucuresti), nici de la Inspectoratul Situatii de Urgenta Bucuresti.

Primul drum: sanatate curata!

Am ales ca primul drum sa fie la Directia de Sanatate Publica, de pe strada Avrig. Pranz, caldura mare, vant puternic... coafura rezista! Intru la cuseta portarului spunand ca sunt in faza nestiutorului care vrea sa obtina informatii.

Nu stiu daca mutra mea candida de papungiu l-a inspirat pe bodyguard sa fie amabil, cert e ca m-a indrumat spre al doilea bodyguard de la intrare. E de bine! Sanatatea Publica e pazita cu strasnicie!

Cel de-al doilea paznic al Sanatatii ma indruma, cu acelasi zambet binevoitor, spre camera numarul doi. Acolo merg. Dau sa deschid usa si imi dau seama ca am lovit ceva... sau pe cineva. A doua oara imping mai precaut. Intr-adevar lovisem un petent.

In biroul minuscul, in care intrau patru suflete de functionar, se aciuasera si alte trei creiere incinse de petent. „Cu Manole (eu) zece, care-i si intrece”, imi zic in sinea-mi. Eram opt persoane intr-o incapere de dimensiunea unei chicinete. Rafturi, vrafuri, dosare, hartii... ce sa mai explic? Spatiul acela era supra-aglomerat si incins. Iar vara nici nu a venit bine!

Era una dintre acele situatii rare in care am empatizat cat am putut cu angajatii statului. Am asteptat linistita, nu aveam incotro si nici nu aveam ce carcoti. Oamenii din birou nu stateau, chiar isi dadeau silinta. Una dintre doamne, cauta dosarul unui pentent si isi cerea scuze ca nu au fost pregatiti sa primeasca ( a se citi corect: depozita) un numar atat de mare de documente.

Eram in una ditre zilele mele zen, asadar, cand mi-a venit randul m-am dus cu un zambet larg sa adresez intrebarea intrebatoare. Nu stiu daca a functionat zambetul meu nefrust, sau pur si simplu doamna care mi-a raspuns era amabila pana in adancul oaselor de om care lucreaza pentru sanatatea publica.

Am descris situatia si am intrebat daca am nevoie de autorizatie. Atunci si-a varsat usor naduful, sugerand in barba ca ANSVSA va gasi o cale sa imi ceara autorizatie pentru orice. Poate nu acestea erau cuvintele ad-literam, dar aceasta era mesajul. Stiam de la bun inceput ca se modificase modificarea si ca nu se mai elibereaza punct de vedere oficial.

Imi da o veste proasta, dar zambetul ii rezista. Nu se mai da un punct de vedere oficial, ca nu imi trebuie autorizatie DSP. E vina Primariilor de sector. Trebuie sa obtin un Certificat de Conformitate. Imi inmaneaza cererea care includea o lista a documentelor, ce trebuiau sa insoteasca dosarul pentru certificatul de conformitate. Imi bifeaza pe rand ce imi trebuie, imi taie din lista actele care nu se aplica in cazul meu. La final, vad si contul si fac pe nestiutoarea. Ce trebuie sa platesc: taxa pentru certificat de conformitate, 200 lei. Zambetul ei rezista! Al meu nu!

In toata conversatia noastra, am avut grija sa pun intrebarea care ma rodea: Lor, functionarilor DSP, le convine afluxul de cereri si ingreunarea procesului birocratic, ce a survenit post-Colectiv? Zambetul functionarei DSP a disparut. Nu, nu este o situatie placuta fiindca angajati sunt putini, cererile multe, petentii nemultumiti si obositi.

Pe scurt, schepsisul sta cam asa: se ia una situatie birocratica care necesita doar o hartie (acesta este punctul de vedere oficial) si se transforma intr-una cu incasare la bugetul uneia dintre institutiile statului (certificarea conformitatii) si se mai incaseaza niste bani. Putini, dar siguri: 200 lei per una bucata certificat conformitate.

Regionala ramane pe harta vocabularului birocratic

Om modern il intreb pe prietenul Google datele de contact ale Autoritatii Nationale de Mediu. Sun la primul rezultat din lista. O data. De doua... de... n ori luate cate k. La un moment dat imi raspunde o voce iritata.

Ii povestesc ca pentru autorizatia de functionare am nevoie de un punct de vedere... aparent ii povestesc prea multe si mi-o reteaza din scurt: „deci ce vreti?” Nu apuc sa ii raspund ca vorbeste tot ea „nu la noi, la Regionala”. Si imi inchide, nici buna ziua, nici mielu' de Pasti!

Am intuit ca „Regionala” trebuie sa fie Autoritatatea Regionala de Protectia Mediului Bucuresti. Cum Google functioneaza pe principiul cere si ti se va da, am gasit si contactul Regionalei de care aveam nevoie. 

Am avut grija sa ma indulcesc cu un zambet dupa acreala doamnei de la „centrala”. Nu stiu daca domnul de la Autoritatea Regionala de Protectia Mediului Bucuresti era jovial de fel, sau l-am imbunat eu, cert este ca mi-a raspuns amabil, ca am nevoie de punct de vedere oficial. Mi-a dictat (incredibil, dar adevarat!) ce trebuie sa scriu si sa merg cu cererea la ei. Mi-am varsat naduful „alt drum?”. Mi-a raspuns cu acelasi ton glumet sa ma cert cu primaria, nu cu el.

Asadar, nici functionarilor de la Mediu nu le prieste noua situatie supra-birocratica.

Inspectoratul in Situatii de Urgenta – proceduri, proceduri...

Am incercat sa obtin aceeasi informatie de la ISU. Stiam, in principiu, ca pentru cafeneaua mea fictiva nu aveam nevoie de autorizatie, mi-ar fi trebuit doar un punct de vedere. La telefon, mi-au spus sa merg la ISU - Dealu Spirii Bucuresti, dar sa merg dimineata devreme.

Asa am facut. La ora 8.30 eram in fata institutiei. Nu stiu din ce motive, sau pentru ce asteptau, dar afara era o coada uriasa, aliniata de-a lungul blocului de vis-a-vis. Am intrat in corpul central, cat de scurt am putut am expus situatia si am intrebat cat de direct am putut: am nevoie, sau nu, de autorizatie. Am fost trimisa la plimbare in corpul de alaturi. Am intrat, iar doamna de acolo prelua dosare cu carutul. Birocratie functioneaza ca pe roate! Imi apare in minte. Vreau sa dau o mana de ajutor spunandu-mi oful.

Doamna mi-a spus ca trebuie sa vorbesc cu alt coleg, dar pot informativ, sa vad ce imi trebuie, sau daca imi trebuie autorizatie, din anuntul afisat pe geam. Nu m-am plimbat mai departe. Hartoagele carate pe roti, plimbarea intre cladiri imi fusese de ajuns.

Mi s-a confirmat : Birocratia la noi este singurul lucru care functioneaza ca pe roate!